|
Ucraina speră să semneze noul contract cu Gazprom în acest an
Ucraina speră să semneze cu Rusia contractul de furnizare a gazelor pentru 2009 încvă înainte de sfârşitul acestui an, a declarat miercuri, Iuri Prodan, ministrul ucrainean al Combustibilului şi Energiei, citat de agenţia RIA Novosti.
Potrivit Moscovei, Ucraina datorează Gazprom circa 2,4 miliarde de dolari pentru gazele livrate în perioada septembrie-noiembrie 2008. Ucraina contestă însă anumite penalităţi pe care Gazprom vrea să i le impună pentru întârzierile înregistrate la plata gazelor naturale livrate.
Conform acordului încheiat săptămâna trecută cu Gazprom pentru deblocarea negocierilor, Kievul urma să plătească până la 1 decembrie datoria pentru luna septembrie şi o parte din cea pe octombrie, suma ridicându-se la aproximativ 550 milioane de dolari.
Dar până în seara zilei de 2 decembrie, Naftogaz nu reuşise să verse în contul Gazprom decât 268,7 milioane de dolari, după cum a indicat purtătorul de cuvânt al societăţii intermediare ruso-ucrainene RosUkrEnergo, Andrei Knutov.
“Aceasta înseamnă că şeful Naftogaz, Oleg Dubina, nu şi-a ţinut promisiunea”, a acuzat Knutov, adăugând că societatea ucraineană trebuie să plătească până la sfârşitul acestui an 3 miliarde de dolari pentru gazul consumat în perioada septembrie-decembrie.
Duminică, Gazprom a confirmat că a primit o parte din datoria ucraineană şi a ameninţat din nou Kievul cu o creştere draconică a preţului - 400 dolari/1.000 m3, faţă de 179,5 dolari, cât plăteşte în prezent Ucraina, dacă această ţară nu-şi plăteşte integral datoria până la sfârşitul anului. (D.Ş.) (03.12)
|
|